Percheziții efectuate de polițiști în Pitești și Rucăr pentru infracțiuni de antisemitism și instigare publică în două cazuri. Polițiștii din județul Argeș au desfășurat vineri dimineață două percheziții domiciliare în cadrul unor dosare ce vizează infracțiuni prevăzute de Legea 157/2018 privind prevenirea și combaterea antisemitismului și infracțiunea de instigare publică.
În primul dosar, polițiștii Secției 4 Poliție Pitești au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat de 37 de ani din județul Prahova, reținut anterior, pe 8 decembrie, pentru săvârșirea unor infracțiuni de antisemitism. Ulterior, acesta a fost plasat sub control judiciar.
În urma percheziției, au fost descoperite mai multe medii de stocare și un pistol de tip airsoft. Totodată, se va pune în aplicare un mandat de percheziție informatică pentru examinarea detaliată a dispozitivelor ridicate.
În al doilea dosar, polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr s-au sesizat din oficiu cu privire la un mesaj publicat online, pe 7 decembrie, de un bărbat de 43 de ani din Rucăr. Mesajul, însoțit de o fotografie cu o armă de foc, îndemna publicul la săvârșirea de infracțiuni, fiind formulat sub forma „asta e soluția”.
În acest context, a fost întocmit un dosar penal pentru instigare publică, conform art. 368 din Codul Penal, iar cercetările sunt desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
Pentru administrarea probelor, polițiștii, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința suspectului. Au fost identificate și ridicate 8 cuțite de vânătoare, un detector de metale, un telefon mobil și mai multe articole pirotehnice.
Acțiunile sunt în desfășurare, iar cercetările continuă pentru clarificarea întregii activități infracționale în ambele dosare. Autoritățile lucrează pentru administrarea probatoriului necesar și stabilirea răspunderii legale a suspecților.