Traficul feroviar pe secţia Predeal şi Timişu de Sus se desfăşoară în condiţii normale de siguranţă, a anunţat duminică CFR SA.
„Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că a fost redeschis firul I de circulaţie între staţiile Predeal şi Timişu de Sus. Lucrările de consolidare a terasamentului au fost finalizate, după ce circulaţia fusese întreruptă pe acest segment ca urmare a cedării infrastructurii pe o lungime de aproximativ 40 de metri, provocată de precipitaţiile abundente înregistrate în ultimele zile”, se arată în comunicat.
Circulaţia feroviară a fost oprită miercuri pe firul I între staţiile Predeal şi Timişu de Sus, din cauza unei alunecări de teren provocată de ploile abundente.
Intervenţia operativă a echipelor CFR SA a permis redeschiderea liniei în condiţii de siguranţă, cu aplicarea unei restricţii temporare de viteză în zona afectată, precizează administratorul de infrastructură feroviară.