China i-a eliberat pe cetăţenii americani Mark Swidan, Kai Li şi John Leung, a anunţat miercuri Casa Albă. Declaraţi de SUA ca deţinuţi pe nedrept, eliberarea lor vine după ani de discuţii şi negocieri diplomatice, relatează Reuters citat de news.ro
După eliberarea lor, administraţia Biden şi-a îmbunătăţit recomandarea de călătorie pentru China, o măsură solicitată de mult timp de Beijing, pe care oficialii americani au legat-o de reţinerea de către China a cetăţenilor americani.
Consiliul Naţional de Securitate a precizat într-o declaraţie că odată cu eliberarea celor trei, toţi americanii pe care Washingtonul îi considera deţinuţi pe nedrept în China sunt acum în libertate. „În curând se vor întoarce şi se vor reuni cu familiile lor pentru prima dată după mulţi ani”, a menţionat Consiliul Naţional de Securitate.
Ambasada Chinei la Washington a refuzat să comenteze. Beijingul spune că astfel de cazuri sunt tratate în conformitate cu legea.
Politico, care a anunţat pentru prima dată eliberarea celor trei, a scris că un număr de cetăţeni chinezi deţinuţi în Statele Unite vor fi, de asemenea, eliberaţi, în cadrul schimbului.
Fiul lui Kai Li, Harrison Li, a declarat că tatăl său era aşteptat să aterizeze în SUA la baza comună San Antonio din Texas, miercuri seara, şi a mulţumit oficialilor administraţiei Biden pentru că au depus eforturi pentru eliberarea lui „Vine la timp pentru sărbători”, a spus el, referindu-se la Ziua Recunoştinţei, marcată joi.
DEŢINUŢI ÎN CHINA DE ANI DE ZILE
Li, în vârstă de 62 de ani, era deţinut în China din 2016 pe baza unor acuzaţii de spionaj pe care le-a negat.
Omul de afaceri texan Mark Swidan, în vârstă de 48 de ani, a fost încarcerat timp de 12 ani în China pentru acuzaţii legate de droguri, iar în 2019 a fost condamnat la moarte, cu amânarea sentinţei, în ciuda lipsei de dovezi.
John Leung, trecut de 70 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 2023 şi acuzat că este spion american.
Oficiali americani de rang înalt au ridicat problema deţinuţilor în discuţiile cu omologii chinezi de-a lungul anilor, dar familiile s-au temut că eliberarea lor va fi eclipsată de alte considerente în relaţia complexă şi tensionată dintre SUA şi China.
Un oficial american a declarat că preşedintele Joe Biden a făcut presiuni pentru eliberarea celor trei atunci când s-a întâlnit cu omologul chinez Xi Jinping, luna aceasta, la un summit regional în Peru.
Biden şi Xi au încercat să reducă tensiunile în ultimele luni prin convorbiri telefonice şi întâlniri menite să identifice domeniile în care pot lucra împreună, gestionând în acelaşi timp riscurile la adresa securităţii naţionale.
BIDEN A OBŢINUT ELIBERAREA A PESTE 70 DE AMERICANI ÎN MANDATUL SĂU
În septembrie, China l-a eliberat pe pastorul american David Lin, care se afla în închisoare din 2006 şi care era, de asemenea, considerat deţinut pe nedrept. Oficialii americani au refuzat să confirme informaţiile conform cărora un cetăţean chinez ar fi fost eliberat în schimbul lui Lin.
Succesorul lui Biden, preşedintele ales Donald Trump, a semnalat o abordare mai dură faţă de Beijing, propunând inclusiv noi tarife mai mari pentru bunurile importate din China.
Biden, al cărui mandat de patru ani se încheie la 20 ianuarie, a obţinut eliberarea a peste 70 de americani deţinuţi în străinătate, în unele cazuri schimbându-i cu deţinuţi din Statele Unite.
În 2022, China a fost una dintre cele şase ţări cărora Departamentul de Stat le-a aplicat un avertisment de tip „D” în avizul său de călătorie, pentru a indica riscul ca cetăţenii americani să fie reţinuţi şi folosiţi ca monedă de schimb.
Oficialii americani au declarat că le-au spus oficialilor chinezi că detenţia cetăţenilor americani trebuie să fie rezolvată înainte ca recomandarea de călătorie să fie modificată. Miercuri, avertismentul a fost eliminat, iar recomandarea SUA pentru călătorii în China continentală a trecut de la nivelul 3, „reconsideraţi călătoria”, la nivelul 2, „manifestaţi prudenţă sporită”, deşi recomandarea avertizează în continuare că cetăţenii americani din China „pot fi supuşi interogatoriilor şi detenţiei fără un tratament corect şi transparent în temeiul legii”.