Liderul UDMR, Kelemen Hunor, ironizează coaliția de guvernare. După ce PNL și PSD și-au trimis săgeți prin presă tot mai des, PSD a anunțat că vrea să guverneze cu UDMR. Liberalii s-au orientat și ei înspre partidele de dreapta. Lovitura de teatru e însă că PSD încă vrea să guverneze cu PNL, chiar și după alegeri.
Kelemen Hunor spune însă că actuala coaliție e departe de a fi perfectă
„Dacă asta e perfecțiunea, nu știu cum arată o guvernare instabilă”, spune Kelemen Hunor despre coaliție. Întrebat ce nu ar face din ceea ce a făcut președintele Iohannis, liderul UDMR a spus că nu ar călători cu avioanele cu care merge președintele. Kelemen a afirmat, miercuri, că în ultima perioadă a rămas de mai multe ori „perplex”. Întrebat care a fost motivul, el a răspuns că cearta din coaliție și în același timp declarațiile potrivit cărora „guvernarea merge perfect”.
„Datoria și deficitul cresc, condițiile financiare sunt din ce în ce mai proaste, nu prea sunt bani, dar ei spun că merge perfect. Dacă asta este perfecțiunea, nu știu cum arată o guvernare instabilă”, a spus Kelemen.
Întrebat care este cel mai puternic contracandidat pe care îl va avea, liderul UDMR a răspuns: „Prejudecățile. Suntem cu șanse egale, nu caut eu un candidat mai ușor sau mai greu așa, dar în cazul meu, sigur, prejudecățile trebuie învinse”.
Întreabat, de asemenea, ce nu ar face din ceea ce a făcut președintele Iohannis, Kelemen a răspuns: „Nu aș călători în avion din acest tip cu care a călătorit și călătorește Iohannis, nu aș fi și nu aș sta retras în Palatul Cotroceni, aș vorbi cu oameni din diferite categorii sociale și așa mai departe”.