Procurorii DNA efectuează mai multe percheziții, inclusiv la Administraţia Spitalelor Bucureşti. Sunt cercetate încheierea unor contracte de achiziție publică și numirea unor persoane în funcții de conducere a unor spitale din București, scrie News.ro.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada aprilie – august 2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică și cu numirea unor persoane în funcții de conducere a unor unități spitalicești de pe raza municipiului București”, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, luni se fac percheziții domiciliare în opt locații, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
Potrivit unor sursei judiciare, este vorba despre Administraţia Spitalelor Bucureşti, aflată în subordinea Primăriei Generală a Capitalei.