SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 20 Decembrie 2023, 18:14
Data actualizarii: Miercuri 20 Decembrie 2023, 18:14
Ultima vizită a rapidiștilor la malul mării , este una greu de uitat, 2-7, într-un meci în care Alibec, jucătorul Farului la acea vreme, marca un hattrick. De atunci, giulestenii au apucat să-și ia revanșa cu victoria de pe propriu teren, scor 3-1. Se întâmpla în luna August.
Lupta pentru locurile de play-off este încontinuare acerbă, iar în ecuație intră chiar și trupa lui Bergodi, sigură la un moment dat de primele șase poziții din Superligă. Așa e când acumulezi doar trei puncte din cinsprezece în ultimele cinci partide! In acest moment, între locul doi și locul zece, sunt doar șase puncte, cu treizeci puse la bătaie.
Se joacă! 🙂
De partea cealaltă, Farul lui Hagi a arătat că este o echipă extrem de fluctuantă în această ediție de campionat. Fată de sezonul trecut când arăta o constanță incredibilă, până acum, în cele douăzeci de etape scurse, “marinarii” au avut parte de evoluții sinusoidale, precum victorie împotriva Petrolului cu 3-1, dar și înfrângere la Voluntari 4-2, victorie în deplasare cu 3-2 contra Iașiului, dar și egal, 1-1 ,cu ultima clasată, Botoșani, pe propriul teren. Cam așa au mers lucrurile pentru campioana en-titre…până acum.
În ultimele cinci partide dintre cele două în campionat, Farul a câștigat de trei ori, Rapid o dată, și s-a înregistrat și o remiză, 1-1, în Aprilie anul curent.
Dăcă analizăm echipele pe compartimente, vedem că atât în atac, cât și în apărare, Rapid stă mai bine. Cu 35 de reușite, trupa lui Bergodi, are al doilea atac din ligă, in schimb ce Farul are cu 4 mai putine, iar în apărare, Rapid are 22 de goluri primite, iar Farul 31.
Foarte interesat de urmărit va fi duelul dintre Budescu și Papeau pe teren, dar și, bine-nțeles, duelul dintre Hagi și Bergodi de pe marginea terenului, probabil cei mai buni antrenori la momentul actual din Superligă.
Ambii tehnicieni sunt adepții sistemului 1-4-3-3.
Sugestia Sport.ro:
Ambele echipe marchează.