Armata rusă desfășoară operațiuni active de asalt în orașul Sudja din regiunea Kursk. Agențiile de securitate ruse au raportat acest lucru către TASS.
„Bătăliile pentru Sudja au continuat noaptea, iar luptătorii noștri desfășoară acum operațiuni active de asalt în oraș”, a spus sursa agenției.
Rusia a luat cu asalt oraşul Sudja duminică, după ce forţele speciale au folosit conducta de gaze de aici pentru a surprinde unităţile ucrainene, ca parte a unei ofensive majore pentru a-i alunga pe soldaţii ucraineni din regiunea Kursk din vestul Rusiei, susţin bloggeri de război pro-ruşi, relatează Reuters.
Rusia a revendicat în ultimele zile recâştigarea mai multor localităţi în Kursk şi de asemenea ocuparea unui sat în provincia ucraineană vecină Sumî. Situaţia trupelor ucrainene din Kursk s-a înrăutăţit accelerat săptămâna trecută, o serie de analişti şi bloggeri militari avertizând că o parte semnificativă a grupării de forţe ucrainene riscă să fie încercuită acolo de trupele ruse.