Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Buzău a impus restricţii de circulaţie pe DN 10, drumul care facilitează legătura cu judeţul Braşov, din cauza degradărilor care au apărut în zona podului de la Nehoiu.
Potrivit DRDP, trotuarul strâng al podului a suferit degradări, motiv pentru care se impun restricţii şi viitoare lucrări de consolidare.
„Ca urmare a degradărilor majore apărute la trotuarul stâng al podului de pe drumul naţional DN 10 la km 67+190 oraş Nehoiu, judeţul Buzău, şi având în vedere gravitatea constatărilor din expertiza tehnică care încadrează podul în clasa tehnică IV şi degradările apărute ulterior realizării expertizei, începând cu data de 13.03.2025, se va reamenaja sectorul de drum de la km 67+090 până la km 67+280, din trafic rutier din ambele sensuri pe câte o bandă pe sens, în circulaţie pe o singură bandă din ambele sensuri. Prioritatea de trecere pe pod o vor avea participanţii la trafic ce se deplasează pe direcţia de mers Buzău – Braşov”, a transmis, joi, DRDP Buzău.
Astfel, conducătorii auto care se vor deplasa pe DN 10, în zona Nehoiu vor trebui să circule pe anumite porţiuni cu viteze cupinse între 10-30 km/h.
„În ceea ce priveşte condiţiile impuse pe DN 10, acestea se referă la restricţiile şi măsurile de siguranţă pentru traficul rutier, în funcţie de semnalizarea specifică de pe traseu. Pe anumite porţiuni ale drumului, viteza este restricţionată la 30 km/h sau chiar 10 km/h. Aceasta indică faptul că traficul trebuie să fie mai lent din cauza condiţiilor mai dificile de drum, cum ar fi drumuri îngustate sau zone periculoase. Se interzice accesul vehiculelor cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 30 de tone. Această restricţie se aplică în zonele în care drumurile nu sunt concepute pentru a suporta greutăţi mari, prevenind astfel deteriorarea drumului şi pericolele pentru siguranţa rutieră. (…) Aceste condiţii sunt impuse pentru a asigura siguranţa traficului, prevenind accidentele şi deteriorarea drumului, în condiţii de trafic intens sau în zone dificile”, informează sursa citată.
Totodată, vehiculele care circulă pe drumul principal vor trebui să acorde prioritate vehiculelor care vin din sens invers, iar în zonă drumarii vor monta balize cu lămpi, semnalizând un posibil pericol de trafic sau condiţii speciale, cum ar fi lucrări în drum sau zone cu vizibilitate redusă.
DRDP Buzău anunţă că a demarat în regim de urgenţă o analiză cu scopul este de a identifica soluţiile optime pentru remedierea situaţiei.