Frank Lampard, fostul mijlocaş al echipei Chelsea Londra şi al selecţionatei Angliei, a fost numit în funcţia de antrenor al formaţiei Coventry City, a anunţat joi clubul din liga a doua a campionatului de fotbal al Angliei.
Lampard, care a semnat un contract pe doi ani şi jumătate, îl înlocuieşte pe Mark Robbins, care a fost concediat luna aceasta.
Coventry ocupă în prezent locul 17 în Championship, după disputarea a 17 etape, fără victorie în ultimele patru meciuri.
Ca jucător, Frank Lampard a marcat 211 goluri pentru Chelsea în toate competiţiile pe parcursul a 13 sezoane încărcate de trofee.
El a antrenat anterior echipele Chelsea şi Everton, în Premier League, precum şi formaţia de ligă secundă Derby County.
Fostul mijlocaş, în vârstă de 46 de ani, a activat ultima oară, pentru o scurtă perioadă, ca antrenor interimar la Chelsea, în sezonul 2022-23.
Frank Lampard va debuta în mod oficial pe banca lui Coventy City sâmbătă, la meciul cu echipa Cardiff City, pe Coventry Building Society Arena.