Noul cancelar german, Friedrich Merz, a făcut la doar o zi după preluarea mandatului prima sa vizită externă la Paris, informează Rador Radio România.
Noul cancelar german, Friedrich Merz, a făcut ieri, la doar o zi după preluarea mandatului, prima sa vizită externă alegând Parisul, potrivit unei tradiţii respectate de câteva zeci de ani.
După întrevederea cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, Friedrich Merz a subliniat că parteneriatul franco-german are o responsabilitate în faţa întregii Europe.
Liderii celor două puteri şi-au reînnoit asigurările privind sprijinirea Ucrainei pentru a rezista în războiul de agresiune pornit de Rusia împotriva sa.
De altfel, cancelarul german a anunţat că va merge în scurt timp în Ucraina şi şi-a exprimat speranţa că Rusia va reflecta mai bine şi va lua decizia de a pune capăt acestui conflict pe care ea l-a declanşat.