Iancu Sterp și de Denisa Coțolan s-au căsătorit! Cine au fost nașii de cununie. Familia Sterp a avut parte de una dintre cele mai frumoase zile, căci mezinul familiei, Iancu, s-a așezat la casa lui. Fostul concurent ”Survivor” și Denisa Coțolan s-au cununat religios și au avut alături cele mai dragi persoane.
Cine sunt nașii aleși de Denisa Coțolan și de Iancu Sterp
Ileana Voicu și Claudiu Voicu sunt cei pe care Denisa și Iancu i-au ales ca nași. Cei doi sunt buni prieteni cu proaspeții însurăței, motiv pentru care, au acceptat să le devină părinți spirituali.
Dacă, pe rețelele de socializare, Claudiu Voicu este o fire extrem de discretă, postând foarte puține lucruri despre el, Ileana Voicu a împărtășit mai multe informații. În vârstă de 28 de ani, aceasta este, de profesie, asistent medical general, însă are o pasiune și pentru make-up, creându-și o carieră și în acest domeniu.
În urmă cu aproximativ, patru ani, Ileana și Claudiu au devenit părinții unui băiețel. Cei trei locuiesc în Gura-Râului, Sibiu, fiind persoane importante pentru familia mirelui.
Foștii concurenți ”Survivor”, invitații de onoare ai lui Iancu Sterp
Competiția ”Survivor” i-a adus lui Iancu nu doar un loc în finală și multe experiențe și lecții de viață, dar și prieteni care îi vor fi alături de aici înainte. Printre aceștia, se numără Alex Delea și Robert Moscalu, care au fost prezenți acasă la mama Geta, de unde mirele a plecat către Denisa.
Petrecerea a fost una de pomină, la care au participat cele mai dragi persoane ale artistului, fiind vorba atât de prieteni, cât și de membrii familiei.
Sursa foto: Instagram