SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 24 Ianuarie 2024, 12:52
Data actualizarii: Miercuri 24 Ianuarie 2024, 12:53
Trupa „The Black Stars”, câștigătoare de patru ori a trofeului Cupa Africii pe Națiuni, a terminat Grupa B cu doar două puncte, după ce a pierdut cu Insulele Capului Verde (1-2) și a remizat cu Egipt (2-2) și Mozambic (2-2).
Hughton și staff-ul său au fost puși pe liber
Hughton și staff-ul său au fost puși pe liber
Echipa părea să fie pe drumul calificării, după ce în ultima partidă a condus cu 2-0, dar a fost egalată în prelungiri și a ratat și calificarea de pe unul dintre echipele de pe poziția a treia cu punctaj bun. Obiectivul echipei era să ajungă în semifinalele competiției, așa că supărarea fanilor a fost mare, iar primul cap căzut este cel al selecționerului Hughton. „Chris Hughton a fost concediat cu efect imediat. Comitetul Executiv a decis să dizolve actualul staff tehnic al echipei, urmând să decidă în zilele următoare direcția pe care selecționata îl va urma în viitor”, a anunțat Ghana Football Association (GFA).
Hughton fusese angajat pe postul de consultant tehnic, în februarie 2022, dar a fost numit selecționer după Cupa Mondială din Qatar, când Ghana a terminat pe ultimul loc în Grupa H și antrenorul Otto Addo a fost demis. Anterior, Federația ghaneză își anunțase sprijinul total pentru acesta, după ce fusese agresat fizic și verbal de spectatori la finalul meciului cu Insulele Capului Verde. Fanii i-au reproșat stilul de joc, dar și începutul gripat în preliminariile CM 2026, cu o victorie în prelungiri cu Madagascar și o înfrângere contra echipei din Comoros.
A fost antrenor la Tottenham, Newcastle și Brighton
A fost antrenor la Tottenham, Newcastle și Brighton
Christopher William Gerard Hughton (65 de ani) este născut în Forest Gate (Essex), tatăl său fiind de origine ghaneză, iar mama sa fiind irlandeză. Acesta a jucat ca fundaș dreapta și a fost legitimat la Tottenham (1977-1990), West Ham United (1990 – 1992) și Brentford (1992-1993). Are 53 de selecții și 1 gol pentru naționala Irlandei, cu care a participat la Euro 1988 și CM 1990, fiind primul jucător de origine rasială mixtă care a evoluat pentru „The Boys in Green”.
După terminarea carierei de jucător a fost antrenor la Tottenham (1997, 1998), Newcastle United (2008, 2009-2010), Birmingham City (2011-2012), Norwich City (2012-2014), Brighton & Hove Albion (2014-2019), Nottingham Forest (2020-2021) și Ghana (2023-2024). În palmaresul de jucător are Cupa UEFA (1983-1984), FA Cup (1980-1981, 1981-1982) și Charity Shield (1981). Ca antrenor a reușit promovări în Premier League cu Newcastle (2009-2010) și Brighton (2016-2017) și a primit o dată trofeul Premier League Manager of the Month (februarie 2018).
Foto – Getty Images