Hidroelectrica, principalul producător de energie din România, a semnat un contract în valoare de 39.277.302 euro (fără TVA) pentru reabilitarea structurală a stavilelor dublu cârlig de la barajul deversor Porțile de Fier I, informează News.ro.
”Hidroelectrica anunţă semnarea unui contract esenţial pentru reabilitarea structurală a stavilelor dublu cârlig de la Barajul Deversor Porţile de Fier I, în valoare de 39.277.302 euro, fără TVA. Contractul a fost atribuit în urma unei proceduri de licitaţie deschise, care a respectat principiul transparenţei şi al competiţiei corecte. Proiectul are o valoare estimată iniţial de 40.000.000 euro, fără TVA, se va derula pe o perioadă de circa 7 ani şi vizează realizarea lucrărilor de reabilitare a structurilor de siguranţă aferente stavilelor dublu cârlig de la Barajul Deversor Porţile de Fier I, un obiectiv important pentru siguranţa şi eficienţa operării Sistemului Hidroenergetic de la Porţile de Fier I”, potrivit unui comunicat al companiei.
După evaluarea ofertelor conform criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preţ”, oferta depusă de DSD Noell GmbH a fost desemnată câştigătoare, având în vedere că a îndeplinit cel mai bine cerinţele tehnice şi financiare ale proiectului, menţionează compania.
„Semnarea acestui contract reprezintă un pas important în procesul de modernizare şi întreţinere a infrastructurii hidroenergetice din România. Barajul deversor Porţile de Fier I joacă un rol esenţial în gestionarea resurselor hidroelectrice ale ţării, iar lucrările de reabilitare vor contribui la creşterea fiabilităţii şi siguranţei în exploatare a barajului deversor şi a eficienţei instalaţiilor. Aceste investiţii sunt parte integrantă a strategiei Hidroelectrica de a asigura operarea optimă şi durabilă a unităţilor hidroenergetice, în condiţiile unui mediu economic şi ecologic tot mai provocator”, a declarat Karoly Borbely, CEO-ul companiei.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România. Compania joacă un rol crucial în asigurarea stabilităţii sistemului energetic naţional, prin generarea de energie electrică verde şi prin managementul sustenabil al resurselor hidrologice.