Într-un moment de referință pentru viața duhovnicească a Arhiepiscopiei Tomisului, marți seară, 11 martie 2025, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit pentru prima dată în acest post Liturghia Darurilor mai înainte sfințite seara, așa cum se oficia la începuturile sale. Slujba a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, marcând o întoarcere la rânduiala tradițională a acestei slujbe, pe care ortodoxia a păstrat-o nealterată de-a lungul secolelor.
„Aceasta este firea ei, unită cu Vecernia”
IPS Teodosie a explicat în cuvântul său de învățătură că oficierea acestei Liturghii în timpul serii este conformă cu rânduiala sa autentică, fiind unită cu Vecernia și având un caracter profund de rugăciune și liniște.
„În acest Sfânt Post, pentru prima dată, am săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite seara, așa cum se făcea la început. Aceasta este firea ei, deoarece este unită cu Vecernia, având un caracter aparte de rugăciune și liniște”, a subliniat ierarhul.
Această Liturghie, rânduită în zilele de miercuri și vineri din Postul Mare, are menirea de a-i întări duhovnicește pe credincioși în această perioadă de nevoință, fiind o slujbă a așteptării, a postului și a smereniei.
Liturghia în care Hristos Cel preaslăvit vine tainic între credincioși
Arhiepiscopul Tomisului a evidențiat unicitatea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite, explicând că este singura rânduială în care Hristos Cel preaslăvit vine printre credincioși într-un mod solemn și tainic, însoțit de îngeri.
„Este singura Liturghie la care vine Hristos Cel preaslăvit, Cel care a pătimit, a murit, a înviat, S-a înălțat la cer și ne-a trimis pe Duhul Sfânt. Hristos, viu, adevărat și deplin înviat, vine printre noi. De aceea este liniște, căci împreună cu El sunt îngerii care Îl însoțesc. De aceea tăcem la această ieșire din Sfântul Altar și la reîntoarcerea în Sfântul Altar”, a explicat ierarhul.
Tradiție apuseană, păstrată doar în Ortodoxie
În cadrul predicii, IPS Teodosie a făcut referire la originea acestei Liturghii, subliniind că ea a fost alcătuită de Sfântul Grigorie Dialogul și că, deși este de tradiție apuseană, astăzi este păstrată doar în Biserica Ortodoxă.
„Dumnezeu i-a descoperit această sfântă Liturghie Sfântului Grigorie Dialogul, pe care apusenii nu o mai săvârșesc, deși a fost alcătuită în Apus, pentru că ei au schimbat Liturghia. Numai noi, ortodocșii, am păstrat această rânduială sfântă, în care Hristos vine tainic în mijlocul nostru”, a precizat Arhiepiscopul Tomisului.
De asemenea, ierarhul a explicat simbolismul profund al momentelor liturgice, arătând cum fiecare gest și rânduială a acestei Liturghii reflectă momente esențiale din viața pământească a Mântuitorului.
„Liturghia începe prin pregătirea la proscomidiar, așa cum s-a pregătit mântuirea noastră prin Nașterea în Betleem a Fiului lui Dumnezeu. Apoi, este adus Trupul lui Hristos și intră prin Sfintele Uși, ceea ce însemnează intrarea Domnului în Ierusalim. Sfânta Masă este Golgota, unde, în mormântul de lângă Golgota, a fost înmormântat Domnul și de unde a înviat”, a explicat IPS Teodosie.
Slujbă specială, de o profundă încărcătură duhovnicească
Săvârșirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite seara, conform tradiției sale originale, a adus credincioșilor un moment de intensă trăire duhovnicească, oferindu-le ocazia de a intra mai adânc în atmosfera de pocăință a Postului Mare.
„Aceasta este Liturghia pregătirii, a postului, a așteptării. Este o Liturghie a smereniei, în care Hristos vine tainic, fără fast, dar cu toată slava Sa dumnezeiască. De aceea, noi o săvârșim cu evlavie, așa cum au făcut-o dintotdeauna părinții noștri”, a mai spus Arhiepiscopul Tomisului.
Evenimentul liturgic de la Constanța a marcat astfel o premieră în Arhiepiscopia Tomisului, readucând în actualitate o practică liturgică străveche, păstrată în autenticitatea sa doar în Ortodoxie.