Ministrul Educaţiei, Daniel David, crede că rolul principal în prevenţia consumului de droguri trebuie să-l aibă psihologii, ajutaţi de o echipă complexă de specialişti din mai multe domenii. ”Nu fiindcă eu sunt psiholog, dar fiindcă vorbim în primul rând de modul în care îi învăţăm pe oameni să-şi controleze comportamentul”, a transmis ministrul. Daniel David a reiterat ideea că trebuie ca Ministerul de Interne şi autorităţile locale să facă curăţenie în jurul şcolilor şi universităţilor, astfel încât dealerii să fie îndepărtaţi.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a fost întrebat, vineri seară, în emisiunea Medika Antidrog de la Medika TV, cum crede că poate fi realizată prevenţia şi a afirmat: ”În primul rând, cred că este foarte important să facem curăţenie în jurul şcolilor şi în jurul universităţilor, astfel încât să nu fie droguri, să nu fie dealeri, iar aici rolul principal revine în primul rând Ministerului de Interne şi probabil autorităţilor locale”.
Părinții trebuie să știe semnele consumului de droguri
Potrivit ministrului, în al doilea rând este foarte important ca părinţii, dar personalul care face parte din mediul educaţional să fie antrenat pentru a putea detecta primele semne ale consumului de droguri.
”Cred că este foarte important să facem prevenţie bazată pe dovezi, în care trebuie să fie mai mulţi specialişti în sănătate, psihologi, medici, asistenţi medicali, dar atenţie, cred că rolul principal în prevenţie ar trebui să fie coordonat de către psihologi, nu fiindcă eu sunt psiholog, dar fiindcă aici în prevenţie vorbim în primul rând de modul în care învăţăm pe oameni să-şi controleze comportamentul, modul în care îi învăţăm să-şi controleze atitudinile, factorii cognitivi, valorile pe care le au faţă de consumul de droguri. Sigur, alături de altă echipă mai largă în care trebuie să ai medici care să explice mecanismul dependenţei, mecanismul prin care funcţionează drogurile, ai nevoie de asistenţi sociali, asistenţi medicali, dar trebuie făcut serios dacă vrem să o facem, altfel dacă ne apucăm să facem prevenţie, pur şi simplu aşa, să o bifăm pe hârtie, nu va fi eficient”, a adăugat ministrul Educaţiei.
Dependenții de droguri au nevoie de servicii
”Aici rolul principal revine tratamentului medical, tratamentului medicamentos, iar psihoterapia vine ca o intervenţie complementară, fiindcă la pachet trebuie să vină cele două, dar rolul principal aici revine totuşi componentei medicale”, a mai declatrat Daniel David.
În 21 februarie, în aceeaşi emisiune, Daniel David, a afirmat că prevenirea consumului de droguri trebuie să se facă printr-o acţiune pe mai multe niveluri, dar primul dintre acestea este controlul spaţiului din jurul şcolilor.
”Dacă nu reuşim să împingem din jurul şcolilor dealerii, dacă nu reuşim să blocăm intrarea în şcoală a drogurilor, avem o problemă”, afirmă ministrul.