Netflix testează o interfaţă de inteligenţă artificială (AI) generativă care să le permită abonaţilor săi să descrie în limbaj curent programul pe care îl caută, o premieră care ar putea deschide noi perspective.
”Dorim să puteţi descoperi emisiuni sau filme folosind fraze uzuale. Spre exemplu: vreau să văd ceva amuzant şi ritmat”, a exemplificat ea, ”sau ceva înspăimântător, dar nu foarte tare şi în acelaşi timp puţin amuzant, dar nu ceva care să mă facă să râd în hohote”, a explicat, cu prilejul unei conferinţe de presă, Elizabeth Stone, responsabila departamentului tehnic din cadrul gigantului de streaming, potrivit Agerpres.
La fel cum se întâmplă în cazul asistenţilor AI precum ChatGPT sau Gemini, ”această frază va genera rezultate” pe platformă, a precizat responsabila Netflix despre noua funcţionalitate care este în curs de testare şi va fi propusă mai multor utilizator începând de ”săptămâna aceasta”.
Până acum, un abonat putea căuta doar denumirea programului sau putea tasta o informaţie cum ar fi numele actorului sau al unui regizor, respectiv genul programului.
Noua opţiune este disponibilă deocamdată în versiune test doar pentru sistemul de operate al Apple, iOS. ”Nu am preconizat să o facem disponibilă la scară mai largă deocamdată”, a precizat compania.
Demersul se înscrie în reproiectarea meniului de start al platformei, care a fost dezvăluită miercuri, şi care îşi propune să faciliteze navigarea, în special accesul la căutare, dar şi să o facă mai reactivă.
Netflix va interpreta ”mai multe semnale precum trailerele la care vă uitaţi (în acea zi) sau ceea ce aţi menţionat într-o căutare” pentru a personaliza în timp real conţinuturile sugerate în meniu, a precizat Elizabeth Stone.
”Pe termen lung”, conversaţiile purtate cu chatbot-ul ”vor fi utilizate” drept instrumente pentru personalizarea platformei, ”dar nu este cazul acum”, a precizat compania Los Gatos din California.
AI-ului generativ va avea la dispoziţie imensul catalog Netflix, astfel încât să poată găsi un film, un serial sau un documentar care să răspundă nevoilor utilizatorilor. Un sondaj realizat în 2021 de compania Horowitz Research a arătat că 44% dintre participanţi ”întâmpină deseori dificultăţi în a găsi un program la care să se uite” pe platformele de streaming.
Până în prezent, niciuna dintre principalele platforme de streaming nu deţine o interfaţă de căutare a conţinuturilor în limbaj curent.