Sebastian Popescu, unul dintre candidații la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, a declarat că a primit amenințări după ce a contestat rezultatul scrutinului și candidatura lui Călin Georgescu. Potrivit lui Popescu, de la momentul sesizării, a devenit ținta unor mesaje și apeluri telefonice care îi pun în pericol siguranța.
„Am primit mai multe mesaje și apeluri telefonice din partea mai multor persoane nemulțumite că am contestat candidatura lui Călin Georgescu. Am cerut protecție, dar am primit refuz din cauza unui vid legislativ. Nu mai risc să ies pe stradă neînsoțit”, a declarat Popescu în direct la Realitatea PLUS.
Candidatul și-a exprimat îngrijorarea pentru integritatea sa corporală și a dezvăluit că a solicitat Serviciului de Protecție și Pază (SPP) să îi ofere protecție. „Eu îmi fac griji pentru integritatea mea corporală. Am făcut acea sesizare către SPP pentru a-mi asigura protecția. E un pericol iminent”, a adăugat acesta.
Popescu a subliniat că motivul pentru care a contestat candidatura lui Călin Georgescu ține de susținerea pe care acesta ar fi primit-o, susținere pe care o consideră nejustificată. „Motivele sunt reale. CCR va analiza, este inadmisibil să credem că un om fără structură de partid, fără bani, să beneficieze de asemenea susținere. Eu nu sunt naiv, iar din postura de candidat nu înghit asemenea păcăleli.”
Două contestații la CCR
CCR a primit, miercuri, două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale. Solicitările au fost depuse de doi candidați, respectiv Cristian Terheș și Sebastian Constantin Popescu.
Ambele cereri sunt în stadiul „trimis spre repartizare”.
Sebastian Constantin Popescu, candidat din partea Partidului Noua Românie, a obținut 14.502 voturi, adică 0,15%, iar Cristian Terheș, de la Partidul Național Conservator Român, 95.782 voturi, adică 1,03%.
„Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor”, potrivit Legii 37/2004 privind alegerea președintelui României.
Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și de candidații care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării.
Cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază.