Ministerul Justiției, condus de Alina Gorghiu, a declanșat procedura de selecție pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general al României, procedură care se va finaliza prin numirea noului prim-adjunct, de către președintele Klaus Iohannis.
Ministerul Justiţiei a anunţat, luni, că a declanşat procedura de selecţie pentru ocuparea funcţiei vacante de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anunță Agerpres.
Potrivit unui comunicat al MJ, calendarul estimativ este următorul:
– 29 octombrie, ora 12,00 – termenul-limită pentru depunerea cererilor de participare la selecţie, iar de la ora 13,00 – începerea verificării, de către Ministerul Justiţiei, a îndeplinirii de către candidaţii înscrişi a condiţiilor prevăzute de lege pentru participarea la selecţie;
– 31 octombrie – afişarea listei procurorilor care îndeplinesc condiţiile de participare la selecţie, precum şi a programării interviurilor;- 1 noiembrie – începerea, de către comisia de interviu, a analizei şi evaluării documentaţiei depuse de către candidaţi;
– între 6 şi 8 noiembrie – susţinerea interviului în faţa comisiei de interviu;- 11 noiembrie – afişarea rezultatului selecţiei realizate de ministrul justiţiei, urmând ca în aceeaşi zi să fie transmis rezultatul către Secţia de procurori a CSM, în vederea emiterii avizului consultativ motivat.
Conform MJ, procedura de numire pe funcţia menţionată este prevăzută de art. 144 alin. (1) din Legea 303/2022: „sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 15 ani în funcţia de procuror sau judecător, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, în acelaşi mod”.