Jandarmeria Bucureşti anunţă că a aplicat şapte sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 81.000 de lei la meciul Rapid – Petrolul, din Superligă. Au primit amenzi inclusiv organizatorul partidei şi firma de pază şi protecţie, informează news.ro.
Două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 60.000 de lei, au fost aplicate organizatorului meciului, iar patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.
Totodată, a fost aplicată o sancţiune complementară privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de un an.
În plus, au fost întocmite 4 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu prevederile legii privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare, legii privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 193 din Codul Penal al României.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, a precizat jandarmeria.
Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a 18-a din Superligă.