Un bărbat de 42 de ani, pe numele căruia autoritățile franceze au emis un mandat european de arestare, a fost prins vineri de poilițiștii din Bacău.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale Bacău, împreună cu polițiștii din Moinești, au desfășurat vineri activităţi specifice în vederea depistării unui bărbat de 42 de ani, urmărit la nivel internațional.
Acesta se sustragea de la executarea unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franţa. Bărbatul este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune realizată în bandă organizată, realizarea de operațiuni de jocuri de noroc interzise, spălare de bani, corupție activă în bandă organizată și pasivă comisă în bandă organizată, fapte prevăzute de Codul penal francez.
„Alba-Neagra” la Paris cu gruparea „Scorpionii”
Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre Mihai Ungureanu, care face parte dintr-un grup cunoscut sub denumirea de „Scorpionii”, ce a comis fapte ilegale atât pe teritoriul Franței, cât și al județului Bacău, unde este cunoscut pentru fapte de violență.
În cursul acestui an, persoana în cauză a făcut obiectul unor materiale de presă remise de autoritățile franceze. Acesta făcea „Alba/Neagra” la Paris.
Bărbatul a fost escortat şi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea sa pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Arestul IPJ Bacău.
În continuare se fac demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile judiciare franceze.