Numerarul este în continuare principalul mijloc de plată în România şi motorul economiei, dar este în scădere, şi se vede o creştere a plăţilor electronice, însă 41% din firme îşi plătesc angajaţii cash, a declarat, miercuri, Bogdan Pătru, Government Engagement Director la Mastercard România & Croaţia, citat de Agerpres.
„Se vede în continuare o scădere a numerarului, este în continuare principalul mijloc de plată în România şi motorul economiei, dar este în scădere. Se vede o creştere a numărului de plăţi electronice, se vede o creştere a valorii plăţilor electronice, se vede o creştere a numărului de POS-uri. Acum se estimează că plăţile electronice au ajuns undeva la un 35 -36 % ca pondere, dar în continuare doi din cinci români sunt complet nebancarizaţi. Îmi aduc aminte nişte declaraţii ale domnului Heiuş, dacă nu mă înşel, din 2023, care spunea că undeva la 20% din firme îşi plătesc toate taxele şi impozitele cash şi undeva la aproape, cred, 300.000 de firme care nu aveau cont curent pentru efectuare de plăţi. Asta înseamnă că se duceau la trezorerie când trebuiau să-şi plătească taxele cu geanta, sacoşa, punga, fiecare după cât avea de plătit”, a afirmat Pătru, la o conferinţă.
Totodată, reprezentantul Mastercard a arătat că 41% din firme îşi plătesc angajaţii cu numerar, în timp ce 30% din populaţie în continuare este complet exclusă financiar.
„41% din firme îşi plătesc angajaţii cash. E un studiu derulat de Asociaţia Română a Băncilor, este din 2024. Vă spun ce am văzut în datele publicate de Asociaţia Română a Băncilor. Dacă ne gândim la celălalt factor, că nivelul de incluziune financiară a ajuns undeva la 70%, 30% din populaţie în continuare este complet exclusă financiar. De populaţia activă vorbim. Luăm metodologia Băncii Mondiale şi atunci, da, se vede în continuare acest trend de retragere de numerar de la ATM. Că este în scădere, da, cum am spus la început, se vede. Încet, încet creşte ponderea plăţilor electronice şi în ceea ce priveşte volumele şi în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii, coroborat cu scăderea de la ATM-uri. Asta nu înseamnă că a dispărut (numerarul – n. r.). Şi cred că se poate vedea cu ochiul liber: dacă treceţi în anumite momente ale lunii pe lângă ATM-uri, mai ales prin hipermarketuri, supermarketuri, ş.a.m.d. veţi vedea în continuare cozi la ATM”, a subliniat el.