În noaptea sfântă a Învierii, milioane de români se adună în biserici, aprind lumânări și rostesc cu emoție cuvintele „Hristos a înviat!”.
Dincolo de frumusețea ritualului, acest gest simplu poartă o semnificație profundă – devine o punte între suflet și divinitate, între întuneric și lumină, între moarte și viață.
În tradiția creștină, lumina Învierii simbolizează biruința vieții asupra morții, a binelui asupra răului. Flacăra împărțită în noaptea de Paște nu este doar o amintire a mormântului gol găsit de Femeile Mironosițe, ci o reconstituire vie a miracolului divin, care aduce cu sine speranță și reînnoire.
Momentul în care preotul rostește „Veniți de luați lumină!” este așteptat cu sufletul la gură de credincioși. Lumina se transmite apoi din mână în mână, într-un ritual tăcut, dar încărcat de semnificație. Gestul simbolizează comuniunea și unitatea spirituală a Bisericii, dar și dorința fiecărui om de a duce acasă această lumină sfântă.
Pentru mulți, drumul spre casă cu lumânarea aprinsă este o adevărată călătorie spirituală. Aprinderea candelei în fața icoanei sau luminarea casei cu flacăra Învierii sunt gesturi care cheamă binecuvântarea, protecția divină și pacea în sânul familiei.
Tot în această noapte, în cimitirele din toată țara, se aprind lumânări pentru cei plecați dintre noi, ducând și lor vestea Învierii. Este un moment de comuniune între cele două lumi, un simbol al iubirii care nu se stinge odată cu viața.
Lumina pascală este mai mult decât un obicei – este un simbol universal al speranței, curățirii sufletești și al unui nou început. An de an, ea reaprinde în inimile oamenilor credința că, oricât de lungă și grea ar fi noaptea, lumina nu întârzie niciodată să apară.
