Echipa Rapid Bucureşti a învins vineri, pe teren propriu, scor 4-0, fornaţia Dinamo Bucureşti, într-un meci din etapa a opta a Superligii. Albion Rrahmani a reuşit o nouă dublă pentru giuleşteni.
Derby-ul Rapid – Dinamo se joacă din nou în Superligă, iar problemele nu au lipsit înaintea fluierului de start. A fost mai întâi bătaia dintre fanii rapidişti, pe care au încercat să o aplaneze câţiva jucători giuleşteni, cu Săpunaru în rol de mediator. A venit apoi şi momentul în care galeria dinamovistă a părăsit stadionul cu câteva minute înainte de începutul meciului, pentru că jandarmeria nu le-a permis să afişeze o coregrafie pregătită special pentru acest derby.
Pe teren, a fost un meci jucat cu îndârjire, prima repriză fiind dominată clar de gazde, care au şi înscris în minutul 35, dintr-un penalti acordat pentru un fault al lui Amzăr la Funsho Bamgboye. A transformat Albion Rrahmani, care a deschis scorul.
Rapid şi-a majorat avantajul în repriza secundă, prin Răzvan Oaidă, în minutul 56, şi Claudiu Petrila, în minutul 61, iar Rrahmani a închis tabela în minutul 83, reuşind a doua dublă în două meciuri pentru Rapid. Echipa lui Cristiano Bergodi a obţinut o victorie clară şi au ajuns la trei succese consecutive, aflându-se pe locul secund în clasament, cu 14 puncte. Dinamo e pe locul 10, cu 8 puncte
RAPID: H. Moldovan – Braun, Săpunaru (I. Cristea 79), P. Iacob, Borza – Emmers, Oaidă (Kait 80) – Funsho Bamgboye (Papeau 85), Borja Valle, Petrila (Pănoiu 85) – Rrahmani. ANTRENOR: Cristiano Bergodi
DINAMO: Golubovic – Patriche, Bena (I. Roşu 90), Homawoo – De Moura, Larrucea (N. Roşu 57), Ilic, Amzăr (Bani 46) – C. Costin, Gregorio (Ghezali 57), Politic (Borduşanu 80). ANTRENOR: Ovidiu Burcă
Cartonaşe galbene: Săpunaru 39 / Amzăr 19, Ilic 56, N. Roşu 73
Arbitri: Horaţiu Mircea Feşnic – Valentin Avram, Alexandru Cerei – Andrei Moroiţă
Arbitri VAR: Bogdan Dumitrache – Doru Claudiu Lucaciu
Observator: Liviu Ciubotariu