Un tânăr de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare – Biroul de Ordine Publică l-au depistat în flagrant delict deţinând substanţă cristalină 4-CMC, informează marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
„Cel în cauză a fost prins în flagrant delict, în municipiul Satu Mare, de către poliţişti, în timp ce ar fi deţinut asupra sa, ascunse în lenjerie, aproximativ 30 de grame de substanţă cristalină 4-CMC (drog de mare risc). Ulterior, într-o dependinţă utilizată de cel în cauză, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 1,4 kilograme de droguri de mare risc (4-CMC) destinate comercializării, două cântare electronice, precum şi alte cantităţi de substanţe, aflate în curs de expertizare”, precizează sursa citată.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reţinerea tânărului iar ulterior l-au prezentat instanţei, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare.