Augmentarea mamară reprezintă una dintre cele mai solicitate intervenții estetice la nivel global, datorită unei creșteri semnificative a interesului general al femeilor pentru mărirea dimensiunii bustului înregistrată în ultimii zece ani. Procedura implică inserarea unor implanturi mamare de diferite dimensiuni, pentru a mări volumul și a îmbunătăți forma sânilor. Există diverse aspecte care trebuie cunoscute înainte de a opta pentru o augmentare mamară, pentru a putea obține într-un final un grad de satisfacție ridicat.
Ce presupune procedura chirurgicală?
Operația de augmentare mamară se efectuează sub anestezie generală și durează, în general, între una și două ore. Procedura începe prin efectuarea unor incizii în pliul submamar, în jurul marginii areolei (periareolar) sau în axilă (transaxilar), urmată de pregătirea regiunii în care va fi inserat implantul și de inserarea propriu-zisă a acestuia. Există două tehnici principale de plasare a implanturilor:
– subglandular sau deasupra mușchiului pectoral (implantul este plasat între glanda mamară și mușchiul pectoral);
– submuscular (implantul este plasat sub mușchiul pectoral).
După ce implanturile sunt poziționate corect, inciziile sunt închise cu suturi stratificate în țesutul mamar și cu suturi, adezivi cutanați sau benzi chirurgicale la nivelul pielii.
Consultația premergătoare intervenției
Înainte de efectuarea unei augmentări mamare, se impune efectuarea unor consultații cu medicul plastician. În cadrul primei consultații, pacienta își exprimă așteptările și obiectivele estetice, iar medicul evaluează nevoile individuale și starea generală de sănătate. Se analizează anatomia sânilor și se discută despre tipul, dimensiunea și forma implanturilor mamare potrivite, precum și despre tehnicile de inserare disponibile. De asemenea, medicul stabilește și comunică pacientei care sunt analizele necesare preoperator.
Mastopexia și augmentarea combinată
În unele cazuri, pacientele pot opta pentru o procedură combinată de mastopexie și augmentare mamară. Mastopexia, sau liftingul mamar, se efectuează pentru a ridica și remodela sânii lăsați, iar implanturile sunt utilizate pentru a adăuga volum și fermitate sânilor.
Recuperarea postoperatorie
Imediat după operatia de silicoane, pacienta va rămâne sub supraveghere medicală pentru câteva ore. Este normal ca, imediat după operație, să existe o durere ușoară sau un disconfort la nivelul sânilor, care poate să persiste pentru câteva zile. Durerea sau disconfortul pot fi însă ameliorate folosind medicamente analgezice. Postoperator, în primele săptămâni, pentru a susține sânii și a reduce tumefacția, este necesară purtarea unui sutien de compresie. Pentru a preveni complicațiile și a asigura o recuperare adecvată, în primele săptămâni postoperatorii este fundamental să fie urmate cu strictețe instrucțiunile medicului.
Recuperarea pe termen lung
Recuperarea completă poate dura câteva luni, iar rezultatele finale devin vizibile pe măsură ce sânii se așază în poziția finală și tumefacția locală se reduce complet. Orice probleme apărute pe perioada recuperării trebuie comunicate medicului, pentru a evita agravarea unor eventuale complicații.