Tragedia de la Odorheiu Secuiesc – Procurorii cer arestarea patronului firmei care realiza lucrările de canalizare de la liceu
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş au pus în mişcare acţiunea penală faţă de patronul firmei care realiza lucrările de racordare la reţeaua de canalizare a internatului liceului din Odorheiu Secuiesc al cărui perete s-a prăbuşit, ducând la decesul unui elev şi rănirea altor trei.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, procurorul Gianina Oreviceanu, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că procurorul de caz a propus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe nunele bărbatului.
Judecătoria Târgu Mureş urmează a se pronunţa cu privire la propunerea formulată de anchetatori. Patronul firmei fusese reţinut marţi seară pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Patronul firmei care realiza lucrările de racordare la canalizare a clădirii în care funcţiona internatul Liceului Teoretic ”Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc afirmă că a dat ordin pentru realizarea săpăturilor, luni, iar acestea au fost făcute cu un excavator şi că nu ştia că în interiorul clădirii erau elevi. Muncitorul care a săpat a povestit că a văzut cum de sus cade o bucată de tencuială, iar apoi, în doar câteva secunde, întreg zidul s-a prăbuşit, a declarat acesta, marţi, în faţa jurnaliştilor.
Conform autorizaţiei de construire emise de Primăria Odorheiu Secuiesc, muncitorii nu aveau voie să facă săpături la mai puţin de doi metri de imobil.
Tot marţi, şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii, Paul Racoviţă, a declarat, marţi, la Odorheiu Secuiesc, că orice incident de acest fel poate fi evitat dacă se respectă normativele.
”Orice accident de natura aceasta putea fi evitat, cu puţină atenţie, cu puţină grijă şi cu respectarea reglementărilor tehnice pe care le avem în vigoare la acest moment. Cred că există, din ce am văzut până în acest moment, o necorelare între ceea ce este fizic în teren cu partea de proiect”, a declarat Paul Racoviţă.
Clădirea internatului Liceului ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a prăbuşit parţial, luni după-amiază, patru elevi fiind prinşi sub dărâmături. Două eleve au fost scoase conştiente, o alta fiind supusă manevrelor de resuscitare, la care a răspuns. Toate trei au fost transportate la spital, una dintre ele fiind intubată. Cea de-a patra victimă – un băiat – a fost scoasă ulterior, fiind făcute manevre de resuscitare, însă fără rezultat, astfel că a fost declarat decesul.