Transportatorul national de gaze din România Transgaz preia operarea Sistemului Naţional de Transport gaze naturale din Republica Moldova, prin subsidiara sa Vestmoldtransgaz, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
”Astăzi, 19 septembrie 2023, Transgaz SA, prin subsidiara sa din Republica Moldova, Vestmoldtransgaz SRL (VMTG) compania care operează, exploatează şi dispecerizează gazoductul Ungheni-Chişinău şi este certificată pe modelul separării proprietăţii, preia de la Moldovatransgaz SRL, activitatea de operare, exploatare, dispecerizare şi transport a gazelor naturale din Republica Moldova”, anunţă Transgaz, conform news.ro.
La data de 4 septembrie 2023, Vestmoldtransgaz a semnat contractul de locaţiune a reţelelor de transport gaze naturale din această ţară, prin care va prelua, începând cu data 19 septembrie, activitatea de operare, exploatare, dispecerizare şi transport al gazelor naturale din Republica Moldova, de la operatorul „Moldovatransgaz” SRL, contract care a fost aprobat de către Autoritatea Naţională de Reglemementare Energetică din Republica Moldova.