Ministrul de externe german Johann Wadephul este aşteptat miercuri, la Washington, pentru discuţii cu secretarul de stat american Marco Rubio referitoare la războiul din Ucraina, situaţia din Orientul Mijlociu şi negocierile comerciale UE-SUA, informează agenţia France Presse, potrivit Agerpres.
După luni de tensiuni cu Statele Unite de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, şeful diplomaţiei germane a subliniat importanţa relaţiilor între Washington şi Berlin care i-au adus Germaniei postbelice ‘libertate şi prosperitate’.
Printre subiectele cele mai importante se va afla războiul din Ucraina. ‘Pentru ca Putin să vină în cele din urmă la masa negocierilor, trebuie să menţinem presiunea. Noi, europenii, vom continua să strângem laţul sancţiunilor’, a spus demnitarul german.
Potrivit postului CNN şi cotidianului Wall Street Journal, preşedintele american Donald Trump ar putea anunţa în această săptămână noi sancţiuni împotriva Rusiei.
Referitor la conflictul din Orientul Mijlociu, Wadephul a declarat că ‘Germania susţine securitatea şi existenţa Israelului’, dar a recunoscut de asemenea ‘suferinţele insuportabile ale populaţiei din Gaza’.
‘Avem nevoie urgentă de o deblocare în negocierile privind o încetare a focului care să conducă la eliberarea ostaticilor şi la o expansiune masivă a ajutorului umanitar’, a adăugat el.
Pe de altă parte, în legătură cu chestiunea spinoasă a taxelor americane asupra produselor europene, care afectează în mod special Germania, ţară masiv dependentă de exporturi, Johann Wadephul a afirmat să ‘sprijină Comisia Europeană pentru a găsi o soluţie echilibrată în scopul eliminării obstacolelor comerciale inutile şi al stimulării schimburilor corecte între cele două ţări’.