Românii care își aruncă hainele la gunoi vor putea fi sancționați cu amenzi uriașe. Noua regulă se va aplica atât persoanelor fizice, cât și firmelor. În plus, și primăriile vor trebui să suporte costuri suplimentare.
Conform ONU, industria modei este responsabilă de aproape 10% din totalul emisiilor de carbon, precum și de 20% din poluarea apelor la nivel global. De asemenea, 90% din fibrele textile provenite din haine și articole de îmbrăcăminte este ori incinerat, ori trimis la groapa de gunoi, ceea ce înseamnă peste 2.000 de haine aruncate pe minut.
În acest context, Uniunea Europeană a impus statelor membre noi directive în ceea ce privește deșeurile textile. Astfel, începând cu 1 Ianuarie 2025, românii care aruncă la gunoi haine, fără a respecta măsurile impuse, riscă amenzi uriașe.
Hainele, aruncate în containere speciale
Noua lege prevede că românii care intenționează să facă ordine în garderobă și să arunce o parte din haine, vor putea fac asta doar în containere special amenajate. Practic, nu vor mai avea voie să amestece deșeurile textile cu cele menajere.
Regula va fi valabilă și pentru producători, care vor trebui sa recicleze separat deşeurile, dar pe cheltuiala lor. De asemenea, vor avea obligația să asigure predarea separată a acestor categorii de deşeuri.
Primăriile, obligate să ofere containere
Noua lege pune primăriile la cheltuieli, căci vor fi nevoite să achiziționeze containere speciale de colectare pentru deșeuri textile. Acestea sunt o problemă din cauza materialelor care alcătuiesc produsul. În acest sens, toți producătorii de haine vor fi obligați să semneze un contract cu firmele de colectare a deșeurilor textile, care va implica costuri suplimentare.
Deocamdată nu se știe exact dacă în urma acestei noi directive vom plăti mai mult pe hainele pe care le vom cumpăra de anul viitor. Deja la Iaşi acest sistem funcţionează. Urmează să facă noi investiţii ca odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă să fie deja puşi la punct. Pentru asta s-au stabilit deja bugetele pentru anul viitor pentru a asigură cumpărarea acestor recipiente, scrie retetesivedete.ro.
Amenzi mari pentru toți cei ce încalcă legea
În Capitală există deja o soluție în vigoare pentru această problemă. În parcările marilor magazine, oamenii pot pune hainele vechi într-un container special.
Foarte important cu privire la noua directivă UE este că cei care nu respectă legea cu privire la reciclarea textilelor riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 60.000 de lei.