
Cele mai mari nume din sport, artă și antreprenoriat se întâlnesc într-o seară de gală dedicată excelenței românești.
Ediția aniversară a Galei Performanței & Excelenței, care marchează 15 ani de la debut, îi va aduce împreună pe Elisabeta Lipă, cea mai titrată canotoare din lume, și pe Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo – două simboluri ale disciplinei, performanței și respectului pentru sport. Prin forță, echilibru și viziune, Amatto Zaharia a format generații de campioni și a transformat Kempo într-un sport emblematic, recunoscut internațional, contribuind la promovarea imaginii României în lume. Alături de el, Elisabeta Lipă, personalitate cu un palmares unic în istoria canotajului mondial, continuă să inspire prin exemplul său de perseverență, modestie și iubire pentru performanță.
Pe scena galei vor urca și alte nume sonore din sportul românesc – Camelia Potec, campioană olimpică la înot, și Dan Alexa, fost fotbalist și antrenor respectat –, dar și vedete din televiziune și artă precum Andreea Marin, Ilinca Vandici, Anda Adam, Cătălin Botezatu, Anamaria Prodan, Dr. Viorica Chiurciu și Alexandra Suteu. Seara va celebra, de asemenea, tineri campioni care scriu deja istoria noii generații, într-un cadru de eleganță, emoție și recunoaștere, unde performanța și frumusețea autentică se întâlnesc într-un spectacol al valorilor românești.
„Această ediție are o semnificație specială: 15 ani de muncă, emoție și recunoștință pentru oamenii care au făcut România mai bună prin ceea ce sunt și prin ceea ce lasă în urmă”, declară Adela Diaconu, fondatoarea galei. Evenimentul se va desfășura la Ambasad’Or Events, una dintre cele mai rafinate locații din România, și va fi prezentat de Filip George și Alexandra Suteu, profesioniști ai comunicării și ai evenimentelor premium. Gala Performanței & Excelenței 2025 aduce împreună campioni olimpici și mondiali, artiști, antreprenori și lideri de opinie – personalități care inspiră prin puterea exemplului lor.Un rol esențial în promovarea evenimentului îl are agenția Press Book Media, condusă de Clara Ilie, care semnează campania de comunicare pentru această ediție aniversară.
„Reunim legende ale României din sport, cultură, știință și antreprenoriat. Este un eveniment care ne amintește că performanța nu se uită și că recunoștința este cea mai frumoasă formă de motivație”, adaugă Adela Diaconu. Partenerii ediției: Ambasad’Or Events, Douglas, Murfatlar Vinul, Biborțeni, Marabou Resort Brașov, Press Book Media, BeautyFree, ReflexionBox, Milano Therapy, Cofetăria Palatul, Luxury by Lideea, Style Up by Luminița Ungureanu și mulți alții. Gala Performanței & Excelenței 2025 promite o seară memorabilă – o întâlnire între eleganță, emoție și recunoaștere, dedicată celor care duc mai departe spiritul valorilor românești

 
         
         
         
         
        
 
                         
                                 
                              
        

 
         
         
        