Trupa VH2, înființată de Gabriel Cotabiță și Mihai Pocorschi în anul 2002, continuă să primească apreciere din partea publicului. Mai mult decât atât, recent, formația a lansat o nouă piesă. Titlul melodiei este sugestiv, ”Visează”. De asemenea, co-fondatorul trupei a transmis un mesaj emoționant legat de acest cântec.
După cele două balade – Mai stai o zi și Iubirea nu moare – lansate pe Europa FM în prima parte a anului, VH2 revine, păstrând stilul VH2, cu un cântec uptempo, ”Visează”. E pentru visătorii fără vârstă, cei care de când lumea au deschis drumurile, visând lucruri mărețe, aparent inaccesibile pentru ceilalți.
VH2 a lansat o nouă piesă, s-a întors cu ”Visează”
E ușor ironic pentru cei care cred că fara muncă poți realiza ceva și motivațional pentru cei care pun osul la treabă înotând contra curentului. Pe scurt „Dream big. Work hard”.
De-a lungul timpului, trupa VH2 a avut parte de mai multe modificări în componență. În 2018, Gabriel Cotabiță a părăsit formația din motive personale. De atunci, Mihai Pocorschi a preluat rolul de solist vocal principal.
Ulterior, în 2003, Doru Todoruț, fost membru al trupei DeepCentral, s-a alăturat trupei VH2. Acum, noua formă este următoarea: Mihai Pocorschi, Vladimir Pocorschi, Gabi Golescu, Victor Vrabete și Doru Todoruț, ca lead singer.