Brazilianul Luis Phelipe, imediat după pauză, a înscris singurul gol al meciului de pe Arena Națională. După acest rezultat, FCSB și-a consolidat poziția de lider, cu 13 puncte peste Rapid, principala urmăritoare.
În schimb, prahovenii și-au luat „adio” de la play-off în urma eșecului. Petrolul e pe 10, cu 35 de puncte, fără nicio șansă de a mai prinde una dintre primele șase poziții.
Eroare virală a unui fan FCSB: „Î-mi doresc tricoul tău!”
Eroare virală a unui fan FCSB: „Î-mi doresc tricoul tău!”
Aproape 1.000 de suporteri ploieșteni au venit pe Arena Națională, dar mesajul viral din tribune l-a oferit un tânăr fan al FCSB-ului. În minutul 83 al meciului, camerele TV au surprins un puști care ținea în mână un afiș destinat lui Florinel Coman.
Susținătorul celor de la FCSB își dorea tricoul lui „Mbappe”, doar că mesajul era scris greșit! „Coman, ești idolul meu/ Î-mi doresc tricoul tău”.
Eroarea fanului a fost taxată pe rețelele de socializare. „România educată”, a comentat un internaut care a distribuit fotografia. „Ține în mână certificatul de fcsb-ist!” și „A scris greșit, trebuia să scrie t-ău” au fost alte comentarii postate pe Facebook.
Florinel Coman, dorit în Bundesliga
Florinel Coman, dorit în Bundesliga
Florinel Coman (25 de ani) traversează cel mai bun sezon al său la FCSB. În această stagiune, atacantul de la FCSB a marcat de 15 ori și a oferit nouă pase decisive.
Cu o clauză de reziliere de 5 milioane de euro, Coman ar putea părăsi România la finalul sezonului. El este dorit în Bundesliga, de VfB Stuttgart, revelația anului în Germania, aflată pe poziția a treia după 24 de runde.
„Normal, ție nu?”, a răspuns Florinel Coman la interviul de după meciul cu Petrolul, întrebat dacă îi place campionatul Germaniei.